Medicina a progresat foarte mult în ultimii ani și depinde doar de noi să optăm pentru o viață sănătoasă.
Acest site, www.craiova-medicala.ro, împreună cu grupul Facebook „Craiova medicală”, reprezintă o colecție de sfaturi și idei noi din domeniul medical, pentru a înțelege mai bine cum să ne păstrăm sănătatea în formă maximă cât mai mult timp.
Mereu am auzit că „Este mai bine să previi decât să tratezi”, dar ce înseamnă acest lucru, ce ar trebui să facem efectiv?
Ei bine, să previi apariția unor boli înseamnă în primul rând să alegi să ai în frigider o mâncare sănătoasă. Asta, cu siguranță, te va ajuta să îți păstrezi sănătatea. De exemplu, zahărul trebuie consumat în cantități cât mai mici, asta presupunând ca în frigider să nu ai sucuri acidulate, prăjituri, bomboane – toate conțin foarte mult zahăr.
În al doilea rând, să previi semnifică să ai o igienă foarte bună, să te speli pe mâini, pe dinți, dar și pe corp, cu regularitate. Poate nu știați, dar există „boala mâinilor murdare” (hepatita), iar nespălatul dinților duce la carii dentare.
Să previi mai înseamnă și să faci mișcare, orice tip de mișcare, de la plimbări prin parc la alergare ușoară, înot, mersul pe bicicletă sau mersul la sală, unde ne putem antrena cu greutăți și aparate dedicate fiecărei grupe de mușchi. Pe vremuri, în revistele de culturism, se menționa că „oboseala musculară este sfântă”. Când ești obosit fizic, când musculatura este solicitată, vei dormi mai bine, vei mânca mai cu poftă, vei metaboliza mai bine tot ceea ce consumi (arderile vor fi mai bune) și vei da un randament mai bun la locul de muncă.